Iniţiativa de a planta un miliard de copaci până în anul 2050 aparţine organizatorilor unui mare festival de muzică din Serbia – „EXIT“. Iar ideea a prins rapid la public. Cu toţii au convins Guvernul sârb să adopte propunerea ecologică de a se planta 1 miliard de copaci pentru a combate criza climatică. Intitulată „Green Я: Evoluţia”, iniţiativa intenţionează să crească suprafaţa forestieră a Serbiei cu aproape 50%, potrivit Euronews.

Dušan Kovačević, CEO şi fondator al EXIT, a declarat pentru Euronews Living: „Sperăm să vedem studenţii, elevii, militarii şi poliţiştii alăturându-se miilor de voluntari pentru plantarea a miliarde de copaci, în anii următori. Scopul nostru este unul global. Începem cu partea noastră şi sperăm să contribuim în acest mod la realizarea unei cooperări mondiale care să crească fondul forestier al Pământului de la 30 la 40% din suprafaţa totală a planetei”, a spus acesta, adăugând: „Acesta ar putea fi unul dintre factorii cheie pentru a atinge obiectivul global privind emisiile Net Zero de CO2 până în 2050”. EXIT este unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din Europa. Numai anul trecut s-a bucurat de participarea a 200.000 de persoane. Evenimentul a luat naştere ca o mişcare de tineret pentru pace şi libertate în Serbia şi în Balcani, în urmă cu douăzeci de ani.

În acest an, transmisia în direct a concertelor va permite tuturor celor care nu-şi pot permite să participe la eveniment, să se bucure de muzică acasă, iar materialele video vor fi întrerupte cu videoclipuri şi mesaje despre mediu. Publicul din întreaga lume care urmăreşte acest festival va putea, de asemenea, să doneze organizaţiilor ecologice participante la iniţiativă. Şi prim-ministrul Ana Brnabić a afirmat că Serbia este: „angajată” în combaterea crizei climatice şi, cu sprijinul partenerilor UE, speră „să îndeplinească acest obiectiv foarte ambiţios”.

EXIT se bucură de o reputaţie la nivel mondial pentru Electronic Dance Music (EDM) şi a câştigat de două ori premiul pentru cel mai bun mare festival la Premiile Festivalurilor Europene. Anul acesta, pentru ediţia aniversară 2020, ce ar trebui să aibă loc în perioada 9 – 12 iulie, la Cetatea Petrovaradin în Novi Sad, au fost invitate nume mari în domeniu precum: David Guetta, James Arthur, Fatboy Slim şi Metronomy.

Această iniţiativă a sârbilor este una lăudabilă şi ar trebui să o preluăm şi noi pentru a mai repara din daunele produse naturii.

Adauga un comentariu

XPSoft.ro © 2021. Toate drepturile rezervate.