Cătălin Gherzan, managerul Lexford Castel, este, începând de astăzi, candidatul Partidului Ecologist Român la funcţia de primar al Piteştiului. Lansarea sa a fost făcută astăzi, în prezenţa conducerii partidului prezidat de Dănuţ Pop.

“Am ales să mă alătur echipei Partidului Ecologist pentru că vreau să continuăm împreună ceea ce am început, alături de domnul secretar general Mircea Andrei și alături de restul echipei. Am ales să intru în PER pentru că sunt ecologiști, iar asta înseamnă aer curat, sănătate, atât pentru noi cât și pentru copiii noștri.

Știți că România se află pe locul opt în Europa, ca și grad de poluare, iar Piteștiul este al zecelea oraș din țară la acest capitol. Trebuie să ne străduim ca totul să fie în concordanță cu natura!”- a susţinut Cătălin Gherzan, în cadrul conferinţei de lansare în cursa pentru municipalitate.

La lansarea candidaturii sale au mai fost prezenţi Mircea Andrei- secretar general al PER la nivel naţional, Simona Man şi primarul oraşului Râmnicu-Vâlcea, Mircia Gutău, lider PER.

Adauga un comentariu

XPSoft.ro © 2020. Toate drepturile rezervate.